„Slow start”sau un inceput constient

Încet-încet încep sa simt energia unui nou început, iar daca te intrebi de ce abia acum si mai ales de ce încet-încet, însemna ca încā nu mā cunosti 🙂 sau nu ai avut de a face pana acum cu ritmurile firești.

1ianuarie, indiferent de an este doar începutul calendaristic al unui nou an, însā dpdv ritmic nu corespunde cu vreun început, decât cel calendaristic.

Suntem in plina iarna, in ianuarie, iar daca este sa ne uitam dpdv astronomic si/sau astrologic începutul este reprezentat de Primāvarā si iti mai dau doua repere, in Human Design, in al cărui proces de de-condiționare am intrat, anul nou a început pe 22 ianuarie (anul acesta), anul nou chinezesc începe pe 17 februarie 2026, deci…e in regula sā-ti iei timp si sā iesi din presiunea de a face ceva, rezoluții/intenții pentru noul an, acțiuni concrete si grăbite.

Natura este cel mai bun profesor in ceea ce privește ritmul si daca ai observat, daca o grābesti, strici (vremea, evoluția plantelor, cursul apelor, etc).

Așadar, revenind la tema acestui articol si a unui început conștient m-am uitat in spate la ceea ce am facut pana acum preponderent si a fost sa invat răbdarea, in mod special prin observare si perseverenta, prin a merge înainte, pe același drum, chiar daca mai încet decât as fi vrut de cele mai multe ori.Iar drumul principal pe care mi l-am ales, la început mai mult inconștient decât conștient, este cel al coerentei dintre Minte-Inima- Corp.

Ce înseamna asta? Ca am invatat observând ca atunci cand sunt in coerenta, Gândesc si Simt dintr-un spațiu de usurinta, de acceptare, nu de lupta, iar aici este inclus si corpul, dar si mintea si inima.

Pot fi mereu asa? Da, se poate, insa este necesar sa lucrezi cu tine insuti, sa te dezbraci de tot ceea ce știai si sa fii deschis/a spre cine esti tu, dincolo de ceea ce stii.

Eu am descoperit atat de multe in acest proces de cunoastere de sine, dar stiu ca mai sunt inca multe aspecte de descoperit, insa privesc cu bucurie spre tot ce vine.

Citatul anului 2026, „Cel mai bun mod de a-ti prezice viitorul este sa-l creezi.(A.Lincoln)”, pentru mine si misiunea mea l-am ales in una din zilele de contemplare interioara, de curand, am simțit ca rezonez maxim cu ce zice, insa tot ceea ce scriu vine cumva din efort creativ, pentru ca ceea ce zice citatul este mai degrabă un sentiment pentru mine, exact ca si Dumnezeu.

Va părea paradoxal, pentru ca sunt o persoana cu logica si rațiune puternice si mult timp am stat (si inca) stau in cap, insa mereu am avut o intuitie finā ceea ce m-a ajutat sa rafinez inclusiv termenul de intuitie.

Avem acces la atat de multa informatie incat am ajuns sa o consumam ca pe fast-food, fara sa avem mecanisme potrivite de integrare al acestor informatii. Mai mult, apare ambiguitatea despre ce este potirvit pentru noi insine, care cale sa o alegem, lucram doar cu mintea, suntem atenti la Emotii sau la corpul fizic? De unde stim sa ne „luam” claritatea de a alege? De unde sa stim cu ce sa incepem?

Si pentru ca suntem in pragul mai multor inceputuri, asa cum am scris deja mai sus 🙂 , considerati-l inceput cel care rezoneaza cel mai mult cu voi insiva, am simtit sa vin sa-mi intaresc cu cuvinte drumul pe care ma aflu si bineinteles sa ma fac si auzita, prin a va informa.

Lucrul principal in ceea ce ma priveste este cu Mintea, asa am declarat si in trecut, asa am inceput si in 2025, chiar daca Mintea mea m-a dus intr-o stare de oboseala cronica si corpul meu fizic a zis cu toata forta „NU!”, concluzia mea este aceeasi, lucrul cu Mintea este cel mai provocator, dar si eliberator mod posibil.

Lucrand cu Mintea afli multe si despre Emotii si apoi, despre corpul tau fizic. Insa nu ignora in favoarea Mintii, corpul fizic, aceasta aduce dezechilibru si intr-o zi corpul se va opune.

Deci, cum iti poti crea viitorul? Distrugand tot ceea ce stiai pentru a afla ce nu stiai despre tine 🙂

Dr.Joe Dispenza spune de atat timp deja: „schimba-ti personalitatea si iti schimbi propria realitate!”, iar pentru mine asta inseamna tot lucrul cu Mintea. Pornind de la ceea ce inseamna personalitate, adica totalitatea trasaturilor, modelelor de gandire, emotii si comportamente care definesc o persoana, ai putea zice ca nu se poate, insa iti spun sigur ca se poate, in orice moment alegi sa faci asta.

Nu iti spun ca va fi usor, sau ca te vei transforma miraculos, insa vei putea deveni martorul propriei transformari, pana in punctul in care nu vei mai recunoaste vechea personalitate.

Eu sunt aici si iti pot fi alaturi pe o bucata din drumul tau, te pot insoti prin a deschide spatiul si a-l sustine atat cat simti ca iti foloseste, cum? Prin lucrul cu emotiile tale si cu mintea ta, ca parte dintr-un proces complex, stii A.Damasio spunea ca „nu suntem masini de gandire, ci masini de simtire care gandesc”, iar acest lucru ne poate incurca mult din punctul meu de vedere 🙂 si de aceea lucrul cu Emotiile poate fi un start bun in cunoasterea de sine.

Poti afla mai multe despre mine citind aici sau daca preferi ma gasesti si pe Facebook, insa acolo scriu mai mult in grupul meu privat aici

Acest spatiu este cel mai nou pentru mine, insa imi doresc sa devina spatiul unde sunt prezenta cel mai mult, iar ce am aici sa duc pe retelele de socializare, pentru ca acolo mi se pare un mare neant si un mare rapitor de energie, chiar daca gasesti muuulte chestii faine acolo.

Pe pagina de start a site-ului meu gasesti un citat celebru, apartinandu-i lui Octavian Paler, este un semnificativ pentru mine de aceea l-am si pus astfel, insa in 2025 am citit doua din cartile Dr.Eva Eger si mi-au cutremurat realitatea proprie si vreau sa inchei cu ceva ce spune in cartea „Darul – 12 lectii care iti vor salva viata”si te rog sa ramai apoi in minte cu intrebarea mea: tu, cand vrei sa iesi din inchisoarea mintii tale?

„Suferinta este universala.Dar victimizarea este optionala.Nu e cale sa scapam fara sa fim raniti sau oprimati de oameni sau imprejurari. Singura garantie este ca, indiferent de cat de amabili sau buni suntem sau de cat de mult muncim, tot o sa suferim pana la urma. Vom fi afectati de factorii de mediu sau genetici pe care nu-i putem controla decat foarte putin sau deloc.Dar fiecare dintre noi trebuie sa aleaga daca ramane sau nu victima.Nu putem alege ce ni se intampla, dar putem alege cum sa reactionam la experientele traite.[…]”

A NU alege este in fapt tot o alegere…te las cu acest gand in final, cu recunostinta 💜

 

 

 

 

 

Ce este Terapia Florală Bach?

“Sănătatea este moștenirea noastră, dreptul nostru.Este uniunea completa si deplina între suflet, minte si corp, iar acesta nu este un ideal îndepărtat, greu de atins, ci unul atât de ușor si natural, încât mulți dintre noi l-am trecut cu vederea. (Dr. Edward Bach)”

Îmi place atât de mult acest citat preluat din una din cărțile Dr.Edward Bach încât mi l-as face tatuaj, așa încât sa fie vizibil si oricine interacționează cu mine sa-l poată citi, chiar daca nu ar produce o schimbare imediata, ar fi o sămânță plantata către evoluția personală.

Ce este Terapia Florală Bach? De aici am pornit in articolul meu 🙂

Este terapia oferită de un practician autorizat de Centrul Bach (BFRP- Bach Centre Registered Practicioner)  si in cadrul căreia pe baza dialogului practicianul cu clientul, practicianul compune la final o Sticluța de tratament in care se vor găsi pana la 7 remedii florale Bach necesare echilibrării stărilor si emotiilor exprimate in terapie.

Ce mai trebuie sa știi este ca acest tip de terapie face parte din categoria medicinei complementare.

Ce este unic si ce poți sa obții cu o astfel de terapie?

  1. Este o terapie subtila, care acționează la un nivel profund al ființei tale;
  2. Este o terapie care acționează pe principiul foițelor de ceapa, pornim de la exterior spre interior.Incepem de la ce te deranjează in prezent, iar daca alegi aceasta terapie pe termen lung, ai sa observi cum cu fiecare Sticluța de tratament in parte, ne adâncim de la prezent in trecutul tău;
  3. Este o terapie individualizata: îți scriam la articolul despre Rescue Remedy ca acesta poate fi integrat intr-o Sticluța de tratament in cazuri de crize prelungite si mai precizam la începutul articolului, pe care il poți citi AICI, ca Rescue Remedy este singurul amestec lăsat de Dr.Edward Bach, orice alta combinație se obtine in cadrul unei ședințe de terapie florală Bach. Acest aspect o face sa fie o terapie individualizata, prima oară vorbim, eu întreb, te ghidez in ceea ce poate însemna starea ta si apoi compun o Sticluța.

“Vindeca individul, nu boala” spunea Dr.E.Bach.

Terapia Florală se potrivește oricui, indiferent de vârsta, sex, stare de sănătate.

In cadrul terapiei florale Bach povestim, incepem de la ceva concret ce te destabilizează, sau poate chiar o boala cronica, însă vom purta discuția către ceea ce simți fata de ceea ce te deranjează si vom aduce acel ceva la suprafața.

Voi pune întrebări, de clarificare, voi sumariza, voi repeta daca e cazul…însă voi face eforturi sa nu presupun nimic, sa nu interpretez prin lentilele mele si atunci Voi Întreba 🙂

Mai trebuie sa știi ca terapia florală Bach poate fi de doua feluri: pentru ceva concret, de exemplu urmează sa dai examenul pentru permisul de conducere si ești foarte stresat/a de acest eveniment de viața si ai nevoie de suport SAU doresti sa integrezi acest tip de terapie in viața ta, ca un instrument de autocunoastere si vindecare.

Sedința inițială este mai lunga, atunci când ne cunoaștem, apoi, daca vii pe termen mediu sau lung ai sa vezi ca ședințele sunt mai țintite.

Cu gândul ca ți-am stârnit curiozitatea si dorința de a folosi acest instrument minunat, te aștept sa ma contactezi daca mai alte întrebări la care nu ai găsit răspuns încă, ma găsești AICI

p.s.Da, daca te întrebai daca poți sa folosești singur remediile florale, răspunsul este Da, sigur.

Citești si te informezi despre remedii, sunt surse extrem de multe, iar apoi le folosești 🙂 …dar, doar pentru tine si familie maxim.

Dar, oare cat poți fi de obiectiv in ceea ce te privește?

Cam de câte ori te-ai apucat de sala, de regim alimentar, de a face o schimbare in viața ta? Si de câte ori ți-a ieșit?

p.p.s.Deocamdata sedintele de terapie florala puse la dispozitie de mine se desfasoara online, in timp real bineinteles, insa online (zoom, whatsapp).

Cu apreciere si recunostinta.