Am să-ți povestesc un pic despre mine, punand accentul pe remediile florale Bach, pentru ca acesta a fost marele moment de „AHA!” și ieșirea dintr-o paradigmă pe care cu toții o trăim într-un fel sau altul, în diferite momente ale vieții.Si, totodata sa-ti creionez un mic tablou despre aspecte importante din viata mea, asa in mare, mai mult o schita 😊
Așadar, voi începe cu eticheta socială și îți voi spune ca sunt o femeie în vârstă de aproape 45 de ani, acum, cand pregatesc aceasta scurta descriere a mea, sunt sotie, mama a doua suflete minunate în varsta de 10 ani și respectiv 6 ani jumate, sunt fiica, sora, verișoara, nora, cumnata….si sunt toate rolurile cu care am fost binecuvantata în aceasta viata.
M-am nascut intr-o familie disfunctionala, cu un tata alcoolic și cu patima jocurilor de noroc, dar și violent în momentul în care era sub influența alcoolului, ceea ce a dus la traume încă din primele luni de viata și chiar daca mama mea a divorțat pe cand aveam 3 anisori, unele aspecte de atunci încă mā afectează.
În jurul varstei de 10 ani ai mei, mama mea s-a recasatorit, urmand un șir de alți ani în care nu pot sa vorbesc despre armonie, însă acum pot privi cu compasiune și recunoștință tot ce a fost.
Sunt Om și cateodata ma mai întreb oare cum de viața pe Pamant este atat de complicata? 🙂
Avand in vedere circumstanțele, foarte devreme în viața am luat niște decizii care mi-au format convingeri puternice: ca sunt singura pe lume și că viața este o lupta, ca trebuie sa lupt pentru orice vreau in Viata…
Relația cu partea masculina din copilăria mea m-a dus la alte convingeri puternice, ca pot sa mă descurc si singura, ca nu am nevoie de un bărbat langa mine….hmmm…ca eu sunt chiar mai puternica fara un bărbat langa mine, deci, îți dai seama ce fel de relații puteam sa atrag, toate nepotrivite, toate care sa-mi intareasca convingerea ca mai bine singura.
Totuși, îmi doream o relație, constiinta colectiva și judecata sociala venea cu o oarecare presiune și îmi doream o relație funcțională, îmi doream sprijin de la un partener…nu am reușit sa am o relatie stabila pana nu am înțeles ca eu de fapt uram bărbații și ca un bărbat nu-și găsește locul langa o femeie puternică și independentă (aici e o alta poveste, pentru alta data).
La intalnirea cu partenerul meu, soțul meu din prezent, eram deja pe un drum în care, sa zicem, începusem o dezvoltare personala si spirituala, însă uitandu-ma in spate acum, eram un pic arogantă si consideram ca sunt mai evoluata decat eram de fapt 😬, asta se intampla în urma cu 12 ani…
Relatia noastra a decurs cumva previzibil, pentru ca eram doua suflete care căutam același lucru: conectare și apreciere.
Nu a curs lin și armonios 😀 cum se intampla in filme, mai ales după ce s-au născut pe rand copiii noștri.
Încă după nașterea primului copil, fiul nostru, am înțeles de fapt cat de putine știu despre tot ce însemna sa traiesti în corp de Om în aceasta Viata.
Mereu căutările mele au fost despre a găsi un sens, o legatura dintre ceea ce gandesc, simt, fac, cumva sa înțeleg de ce în anumite momente exista o deconectare atat de puternica între emoții, minte si corp.
Acum știu ca asta căutam, atunci doar căutam răspunsuri, sens, cunoaștere.
După nașterea fiicei noastre însă, simțeam ca sunt la capătul puterilor, practic atunci am început cu adevărat ceea ce se numește procesul de cunoaștere de sine sau autocunoastere.
O sa trec un pic prin ceea ce mi se intampla atunci și cum mă simțeam: eram practic în burn out, după două nașteri, 6 ani și jumătate de alaptare la cerere, primul copil, apoi al doilea, cu o pauza de 3 luni între ei.
Trecusem printr-o depresie cruntă după prima naștere, însă depresia nu era ceva străin de mine, mare parte din viața mea mă incercasera stări de depresie mai ușoare sau profundă.
Dormeam foarte puțin, iar când dormeam somnul meu era unul superficial (o sa povestesc într-un articol separat cand am început sa dorm superficial și de unde insomnia mea) și pe langa faptul că era superficial era întrerupt mereu de solicitarea de alaptare 😵💫
Eram într-o stare permanentă de anxietate puternica, de oboseala, frustrare, frică, ingrijorare, nervozitate, deconectare de mine și implicit de copiii mei, deși făceam eforturi mari sa fiu acolo pentru ei cu tot ce citeam ca este bine.
Evident, relația de cuplu era praf…pentru cine nu știe, DA, un copil, doi, trei, etc este/sunt un dar al vieții, o binecuvântare, însă abia o data cu copilul/copiii începe cu adevărat „munca”în relația de cuplu.
Exista studii despre faptul ca foarte multe cupluri se despart în primi ani de viață ai copiilor pentru ca atunci sunt apasate dintr-o data și cele mai multe butoane instalate în copilăria fiecăruia.
Toate cele de mai sus se intamplau in 2020…mda, anul epic și pe langa toate acestea ne pregăteam de faliment, deci instabilitate financiara… cine nu are în convingeri sau judecați ca „discuțiile” legate de bani sunt grele?” si ca banii sunt motivul de separare cel mai frecvent? 🖐️
Nu știu de unde și cum, am găsit puterea să Nu mă opresc din a-mi căuta drumul, înainte de copiii am avut o cariera profesională buna, lucram într-o banca, unde eram bine văzută 😊, însă după nașterea copiilor nu mă mai regaseam în acest drum profesional.
In fix acel moment simțeam ca am nevoie cu disperare sa înțeleg ce se intampla cu mine, de ce simt atat de multă deznădejde, oboseala și resemnare cand de fapt m-aflam in cel mai frumos moment al vieții?
Nu-ți voi povesti acum, cum am ajuns la remediile florale Bach și la terapia florala Bach, pentru ca este în sine o alta poveste (de împuternicire) și vreau să-i acord atentia cuvenita 😇 însă îți voi spune ca, desi am intrat în contact prima data cu remediile florale Bach in anul 2007 și acestea cumva m-au urmărit în toți acești ani, abia în 2020 am deschis ochii și am înțeles…
Așadar, în septembrie 2020 am avut parte de prima mea terapie florala Bach, în urma careia mi-a fost preparată o sticluta cu remedii, însă (asta e partea cea mai tare) am amanat sa o folosesc, îmi tot spuneam ca e prea mult (luăm și alte suplimente atunci) că dacă o să-mi activeze cine știe ce…și altele de genul 😱
Într-un final, cândva la finalul lunii octombrie sau noiembrie 2020, nu mai retin exact, am început sa o folosesc…
…după 1 saptamana de la administrare m-a lovit conștientizarea „vad posibilități” „sunt mai limpede” „nu mă mai simt atat de frustrata” „nu mai simt atat de multa frica”
Ei bine, am continuat cu tratamentul, luam zilnic conform recomandării, mai mult după primele 2 sticlute m-am înscris la cursul de nivel 1 cu remedii florale Bach, iar după acesta îmi preparam singura sticlutele.
Nu erau fiecare cu același efect, am avut perioade de stagnare, nu simțeam nici o modificare, însă nu am încetat pentru aproape 10-11 luni sa iau fara pauze.
A urmat o perioada în care am continuat cu studiul, a urmat nivelul 2, intre timp imi administram continuu, diferite combinatii sau testam remedii individuale.
În 2022 am decis ca este momentul sa transform acesta într-o activitate profesională și să pot sprijini și alte persoane cu ajutorul remediilor florale Bach, astfel în martie 2023 am reușit și am fost certificată de Centrul Bach ca practician autorizat, însă studiul meu continua 🙂
În acest proces al cunoașterii de sine, singurul aspect pe care l-am învățat bine, este ca învățarea nu se termina, ca cu fiecare nivel pe care ai reușit sa-l intelegi, integrezi, asimilezi, se arată altul și ajungi în profunzimile ființei tale în aceasta frumoasa viața de Om, în corp de Om cu minte, emoții și suflet.
Remediile florale Bach, alături bineînțeles cu toate celelalte cunoștințe acumulate in ultimii aproape 16 ani de cand am pornit pe aceasta cale (aici menționez din nou faptul ca este o alta poveste, pentru alta data), chiar dacă la început a fost mai mult curiozitate, mi-au fost de real ajutor și îmi sunt constant, pentru micile stări de fiecare zi sau pentru momentele mai intense.
Și, nu e vorba de dependentă de ele, ele nu creeaza dependenta, însă suportul lor este minunat în ameliorarea stărilor intense, în integrarea și procesarea diferitelor momente din viața.
O să-ți mai spun ceva, am lăsat la final asta, legat de relația dintre mine și soțul meu, remediile florale ne-au ajutat să comunicăm mai ușor unul cu altul, sa ne descoperim unicitatea fiecăruia, să pastram curiozitatea deschisa și comunicăm mult mai bine.
Sper ca ti-a placut și contribuit povestea mea și o sa inchei prezentandu-ma așa cum mă simt ACUM, un om intre oameni, un OM fericit că este pe calea sa, te salut cu bucurie, apreciere si recunostinta 💜
p.s.Iti pun link catre aceste doua scurte podcast-uri in care vorbesc despre mine in calitate de invitat, in al doilea gasesti si despre drumul meu catre remediile florale Bach:
https://youtu.be/Psdq8RVonEs?si=qX1p19sWkUtxfkCm partea intai
https://youtu.be/Zq5Pcee8MiI?si=GSJXRrY_pkSILnmH partea a doua