In ultimul timp am explorat mult legătura dintre Minte-Emotii-Corp, asta fac de câțiva ani, însă dacă pana acum mergeam mult despre cum să-ți Cunoști și antrenezi mintea, ultimele luni au fost despre descoperirea efectelor minții prin gânduri și emoții asupra corpului fizic, chiar in contextul antrenarii acesteia.
Mereu am fost reținută la tratamentele alopate, îmi amintesc de mine copil în aceasta faza, cu multi ani în urma, totuși autoritatea principala o reprezentau medicii, restul era doar ajutător.
Dar, cel mai puternic impact il simți când tu ești subiectul principal al medicilor, sau mai bine zis ești cobaiul medicilor.E greu și când cei apropiați ție trec prin experiențe medicale, mai scurte sau permanente, dar când tu ești în poziția de a Nu putea face nimic, e groasa :-).
Așa s-a întâmplat în urma cu aproape 15 ani, viața m-a dus într-un punct în care, am înțeles ca medicii nu te pot face bine, te pot susține pana la un punct, nu știu nici ei foarte bine ce se întâmplă în interiorul tău, decât la nivel teoretic și mai sunt și antrenați pentru cele mai pesimiste scenarii așa încât fiecare devine responsabil să-și înțeleagă propriul corp și cum funcționează .
Și pana atunci am avut multe experiențe din care aș fi putut întelege asta, însă pentru mine acesta a fost punctul acela, de maxim.
Am sa va spun pe scurt povestea a ceea ce a însemnat acest moment de cotitura, dar pentru asta voi și cadra un pic viața mea de atunci.Si, subliniez, aparent nu a fost nimic permanent, grav sau dramatic, însă o persoana, adică eu, pentru câteva luni nu am funcționat optim, iar pentru mine a fost semnificativ.
Era în anul 2010, aveam 31 de ani, lucram într-o banca în acel moment, făceam ceea ce îmi plăcea, putine au fost zilele în care mă duceam cu greu la munca, lucram în acest loc de munca deja de 6 ani, însă pe langa aveam o mulțime de alte responsabilități.
Sunt prima născută din 5 copii ai mamei mele, din doua căsătorii, lucru care mi-a marcat viața în mod semnificativ.
Am devenit devreme un copil-adult, care a decis de mică ca trebuie să-și salveze mama, ca eu sunt singura pe lume și ca viața este o lupta și prin urmare trebuie sa lupt din greu, singura, cu totul.
Nu am simțit acest greu decât târziu, mintea îmi spunea mereu ca pot, ca trebuie sa pot, ca și atunci când nu mai pot, tot mai pot un pic….pana când corpul meu nu a mai putut duce și am început cu tot felul de clacāri.
Totul începuse de prin 2009, cu diverse forme de provocări de sănătate care mă scoteau din funcțiune la propriu, trebuind sa stau în pat, însă finalul anului 2010 și începutul lui 2011 au fost momente epice.
În toamna anului 2010 am renovat apartamentul în care locuiam, m-am implicat desigur cu toată forța, însemnând chiar sa car sacii de adezivi, parchet și alte greutăți, deloc putine pentru o tânără femeie care aveam atunci în jur de 48-50 kg la o înălțime de 1,65m 😇
Totul se întâmpla în timp ce restul vieții mergea în același ritm, cu aceleași responsabilități: serviciu deloc relaxant, chiar dacă îmi plăcea, responsabilitatea deplina a unei surori la acel moment.
Zilele mele incepeau devreme, pe la 6-7 dimineața și adesea ajungeam sa mă odihnesc după miezul nopții.
În acest ritm au decurs câteva luni, aproximativ din septembrie pana la sărbătorile de iarna, pana atunci reușisem sa termin cu renovarea și mă gândeam ca voi avea o bine-meritată perioada de odihna.
Mda…în Ajunul Crăciunului am mers la casa părinților mei de la țară, împreună cu surorile, fratele și cumnatul meu. Mama noastră era plecata în Italia sa lucreze, așa încât ne doream sa fim alături de tatal nostru(tata vitreg pentru mine și una din surori).
Începeam sa simt ca, corpul meu mai are un pic și clachează, însă mă gândeam ca sunt tânără și nu are cum sa se întâmple așa ceva, ca urmează sa mănânc și sa mă odihnesc, deci o să-mi revin.Simteam des asta în perioada aceea, însă mereu îmi spuneam același lucru: „lasă ca mâncăm, dormim un pic și totul va fi bine.”
Ajunși la țară, tatal meu a pregătit o bautura ce se consumā la sat, înainte de masa, mai ales în timpul sărbătorilor: țuica fiarta cu zahăr și busuioc, se consuma un mic păhărel cât timp este calda băutura, apoi urmează mâncarea.
După băutură, care a fost mai degrabă o gura de băutură calda, plăcută, dulce-aromata, însă prea tare pentru mine, am simțit ca sunt tot mai slăbită, și am simțit sa merg pana la baie.
La țară, cel Putin la noi, în casele vechi nu este toaleta, în acest caz toaleta se afla intr-o anexa care nu era direct legată la casa.
M-am dus la toaleta, iar când am ieșit, langa baie era bucătăria, am simțit ca nu mai pot ajunge pana sus în casa, am simțit ca voi cădea, așa ca m-am Așezat pe patul din Bucătărie.Nu aveam putere nici sa strig sau sa anunț cumva pe cineva…am simțit ca îmi revin, dacă stau un pic.
Nu știu nici în ziua de astăzi cât a durat pana m-au găsit, cât timp am stat acolo pana cineva s-a gândit ca nu mai apar, îmi amintesc doar ca la un moment dat una din surorile mele mă pălmuia în disperare țipând la mine sa mă trezesc…mă Tinea pe brațe, și se chinuia sa mă scuture și sa mă trezească…
Striga la mine sa răspund, știu ca am deschis ochii si aveam impresia ca eu vorbesc, pentru ca simteam ca tip din răsputeri sa nu mă mai pălmuiască ca o văd și o aud.
Apoi, îmi amintesc cum toată lumea s-a agitat, m-au urcat în mașina cumnatului meu și am pornit cu toții, înghesuiți.
Am ajuns la secția de urgente în Orășelul din apropiere, acolo m-au preluat și m-au pus pe o masa/pat, îmi amintesc doctorița care îmi punea întrebări, toți se agitau…am început sa plâng, simteam frica și disperare ca nu îmi puteam controla corpul, și nu mă auzea nimeni, parca eram undeva deasupra corpului meu și totul mi se părea ireal.
Când m-a văzut ca plâng, doctorița, cu o „sensibilitate”de călău, m-a amenințat ca mă duce „sus la nebuni”…interesant ca am reținut asta, nu?
M-am oprit din plans…m-am conformat :((.Mi-a pus o perfuzie, a durat mai bine de 2 ore pana am reușit sa scot primul cuvânt. Ne-am întors acasă.
Zilele următoare, după ce au trecut sărbătorile de iarna mi-am contactat doctorița de familie să-i povestesc incidentul…am cerut sa investighez, pentru ca nu înțelegeam cum mi s-a intamplat așa ceva, și voiam sa înțeleg ce anume mi s-a întâmplat, mă gândeam eu atunci ca medicii îmi pot spune.
După câteva analize de sânge și un EEG, singura explicație a fost ridicatul din umeri….aaaa, și un diagnostic vaaag: sincopa pe centrul vorbirii.Nici macar o recomandare…
Începeam sa înțeleg ca mersul la doctor e cumva fără nici un răspuns.Am avut multe și alte experiențe cu medicina alopata, prin prisma mamei mele și a surorii celei mici care a fost diagnosticata încă de bebeluș cu epilepsie (între timp a adunat și alte diagnostice) însă nu avusesem prea multe experiențe personale (din fericire).
În următoarele două-trei luni după acest incident am trecut printr-o amigdalita purulentă, o laringo-bronsita, o sinuzita și o inflamate a articulațiilor, una după alta, toate tratate cu antibiotice, deci cu 4 serii de antibiotice, consecutive, plus alte analgezice și probiotice și mai știu eu ce.
După toate acestea, eu zaceam în pat, tuseam pana la vomitat și nu eram în stare sa stau în picioare….acela a fost momentul în care totul îmi părea o mare minciuna: cum se poate ca după atâtea medicamente eu sa fiu mai rău decât eram la început?
De ce nu știe nimeni să-mi explice ce se întâmplă cu mine?
Cum se poate ca un medic să-mi prescrie medicamente care mă fac sa mă simt atât de rău încât simt efectiv ca mor pe picioare?
Aveam prea multe întrebări fără răspuns, prea multi umeri ridicați și deja 3 luni în care nu avusesem nici măcar o săptămână în care sa mă simt bine…..Și, nu înțelegeam ce s-a întâmplat ca brusc adun toate bolile una după alta.
În acel moment am decis ca nu voi mai lua medicamente fără sa înțeleg pentru ce le iau.
Am apelat la un medic care pe langa medic, mai avea și formare în medicina chinezeasca și naturopatie.
Am așteptat aproape doua luni pana am ajuns la dansul.
Între timp am mai folosit doar ceaiuri și tincturi, de care nu eram straina, însă nu le atribuisem roluri principale în afecțiuni acute.
Pana la programarea propriu-zisă începusem deja sa mă simt mai bine.A fost prima data în viața mea când am stat așa mult în cabinetul unui medic răspunzând la întrebări.
Se uita la mine, mă întreba, isi nota și apoi punea alte și alte întrebări.
Mi-a dat o lista de remedii naturopate și o trimitere către ceva analize, nu multe și urma sa ne revedem după 6 săptămâni.
Am urmat tratamentul indicat pentru un timp, câteva luni, am mers la controale de vreo 2-3 ori, pana mi-am pierdut răbdarea, era extrem de căutat, trebuia sa aștept mult la controale, nu se respecta o ordine și nu mai simteam ca vreau sa continui așa.
Asa ca m-am oprit.Insa acesta a fost de fapt Începutul trezirii mele în cunoașterea de sine, cel putin dpdv al corpului meu.
Tatal meu vitreg se ocupa, spun se ocupa pentru ca nu mai este printre cei vii, și cu culesul plantelor medicinale.Prepara tincturi și diverse unguente, însă la început am rezonat mai mult cu ceaiurile din plante culese și uscate cu grija, și ocazional cu câte o cataplasma de tătăneasa.
Deci, nu eram straina de naturopatie, dar cum am spus deja, simteam aceasta varianta mai mult ca o varianta ajutatoare medicinei alopate.Din acel moment al vieții mele am inversat total rolul naturopatiei și au urmat ani de studiu și înțelegere a modului în care funcționează corpul meu.
Așa cum am spus la început, sunt aproape 15 ani de la acel moment, între timp am devenit mama a doua suflete minunate, am născut natural de doua ori, după Varsta de 35 de ani :-), am alăptat 6 ani Jumatate…nu fără efort, nu fără probleme de sănătate, însă ce va pot spune este ca una din nașterile mele, a doua, a fost complet nemedicalizata, copiii mei au în prezent catre11 ani și 8 ani, nu cunosc tratamentele din medicina alopata, cu o miiiica excepție, folosirea unor doze mici de ibuprofen pentru dureri de Dinți și astea fiind după Varsta de 10 ani a fiului meu. Am trecut cu ei prin diferite afectiuni comune, cateodata frecvente, alteroi rar, insa fara medicamentatie alopata.
Nu, nu vreau sa spun ca medicina alopata nu-și are sensul, pentru ca ar fi greșit, isi are locul ei, avem nevoie de medici, însă din păcate modul de educare a medicilor nu are în vedere tratarea holistica a omului, adică luarea omului ca un întreg Corp-Minte-Emotii.
Dacă te-am făcut curioasa/curios Ramai aproape și urmărește ce urmează să-ți mai povestesc aici despre: noua medicina germanică, somatizare, remedii florale Bach, uleiuri esențiale și alte suplimente descoperite de-a lungul timpului.
Vei avea posibilitatea sa citești despre unele dintre solutiile descoperite de-a lungul timpului și chiar sa Achiziționezi de la mine sau sa găsești sursa acestora.Urmareste canalul meu de whatsapp sa vezi ce postez in categoria de produse aici
Spor în toate! și retine asta: suntem aici pe Pământ și chiar dacă nu știm încă de ce, un lucru este sigur suntem în corp de Om și trăim cu minte și emoții de Om, hai sa ne onoram aceasta existenta <3
P.s.Nu dețin soluții miraculoase, cu efecte rapide și imediate, nici suplimente de acest fel, însă tot ce scriu sau voi scrie, tot ce recomand este integrat în experiența mea personală și a familiei mele.